Joi, 8 decembrie 2022, în sala de festivități a Colegiului Tehnic „Petru Mușat”din Suceava, a avut loc Masa Rotundă din cadrul proiectului EDURIGHTS4GIRLS - Acces egal la educație, organizată de Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare împreună cu Asociația GO-AHEAD. La eveniment au participat reprezentanți ai partenerilor de proiect, directorii și consilierii școlari ai celor 7 licee implicate, în proiect, din județul Suceava și reprezentanți ai instituțiilor publice și organizațiilor non-guvernamentale locale, din domeniul educațional și al drepturilor omului.
Masa rotundă a fost deschisă de către doamna Teodoreanu Maria, Coordonator, Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare.
Infomațiile despre datele finale ale Studiului privind situația actuală referitoare la drepturile și egalitatea de gen și problematica discriminării în județele Neamț și Suceava, impactul proiectului și planul de acțiune propus, au fost prezentate de către doamna Rodica Corina Andrei, Sociolog în cadrul Asociației GO-AHEAD.
Discuția despre bune practici pentru monitorizare, advocacy și implementarea politicilor și legislației privind egalitatea de gen, din județul Neamț a fost moderată de către doamna Alina Hurubean, Asistent de cercetare din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț.
Masa rotundă s-a încheiat cu o dezbatere, moderată de doamna Rodica Corina Andrei, cu privire la realizarea planului de acțiune propus privind implementarea politicilor și legislației privind drepturile omului și egalitatea de gen.
Proiectul este derulat de Asociația GO-AHEAD în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și cu Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea capacității nivelului de conștientizare și aplicare a drepturilor omului, în special a celor legate de problematica de gen și accesul/ dreptul la educație prin măsuri specifice de dezvoltare personală, consiliere, terapie de care beneficiază cel puțin 480 de eleve și 210 cadre didactice din 15 unități de învățământ din județele Neamț și Suceava, precum și acțiuni extinse de conștientizare, monitorizare, advocacy de care beneficiază peste 2000 de persoane - elevi, părinți, profesori, actori din comunitățile vizate.
Mai multe informații despre proiectul EDURIGHTS4GIRLS – Acces egal la educație, poți să găsești accesând https://www.edurights4girls.ro/