DEZVOLTARE PERSONALĂ

admin
Dezvoltare personala
07 Dec, 2022

“Cine sunt?” este întrebarea la care adolescenții caută răspunsul pe tot parcursul perioadei de vârstă pe care o traversează, încercând să se armonizeze mental, emoțional și fizic. Mulți dintre noi ne întrebăm și la vârste mult mai înaintate dacă ceea ce facem ne reprezintă sau cum putem face ca viața nostră să fie în acord cu valorile și credințele noastre.

Programul integrat de dezvoltare personală, dedicat elevilor și profesorilor, creat și furnizat de Asociația GO-AHEAD le oferă accesul la această cunoaștere prețioasă, îi ajută pe să își identifice nevoile emoționale, să își conștientizeze traumele și să le transforme în resurse personale. În cadrul programului elevii și profesorii sunt egali și lucrăm, pe rând, aceleași teme.

Faptul că, în adolescență, tinerii se desprind de părinți luptând pentru autonomia lor este firesc, dar acest lucru nu înseamnă că nu au nevoie de sprijin, de direcție și de cineva care să îi oglindească.

Experiența cu elevii care participă la programul de dezvoltare personală este întotdeauna încântătoare. Urmărim cu satisfacție modul în care se descoperă de la o sesiune la alta, felul în care ajung să relaționeze unele cu celelalte unite parcă de același scop ”călătoria spre sine”. Oricât de diferite sunt, le leagă trăiri  și experiențe similare, frământări și visuri pe care nu îndrăznesc să le rostească cu voce tare. Magia se petrece atunci când se oglindesc unele pe celelalte, regăsindu-se în poveștile pe care abia acum le creionează și cărora, abia acum, cu ajutorul colegelor, reușesc să le dea noi sensuri și  semnificații.

Pentru profesori dezvoltarea personală este imperios necesară, chiar și atunci când nu există conștientizarea importanței cruciale pe care aceasta o are.

Profesorii, adesea, și-au pierdut menirea prin atribuirea unor roluri care nu au legătură cu profesia lor, prin incapacitatea de a gestiona cantitatea imensă de presiune pe care trebuie să o suporte.

Dacă pentru elevi este mult mai ușor să stea în emoțional, cu gândurile și cu trăirile lor, profesorii își  ignoră complet latura emoțională și nu se desprind de cognitiv, de rațional, din nevoia de a se desensibiliza de emoțiile deazaptative pe care le trăiesc din ce în ce mai des într-un context profesional din ce în ce mai plin de provocări cărora sunt nevoiți să le facă față singuri. Profesorii experimentează, emoții precum: frustrare, furie, tristețe, dezgust, teamă, vinovăție fără posibilitatea de a le integra corect și complet.

Programul de dezvoltare personală vine în sprijinul profesorilor prin crearea unui spațiu securizant în care să își ventileze emoțiile, să-și transforme vulnerabilitățile în potențial, să construiască relații interpersonale autentice și să devină cea mai bună versiune a lor, exersând starea de bine și capacitatea de a fi prezent în ”aici și acum”.

Oferta de cursuri de formare pentru cadrele didactice neglijează dezvoltarea personală și se focusează doar pe dezvoltarea competențelor profesionale, accentuând faptul că profesorul este doar un emițător, în slujba instituțiilor, a părinților și a elevilor. Niciun curs nu are în vedere nevoile profesorilor, dar pretinde că atinge obiective precum: optimizarea relației părinte- școală, profesor-elev.

Înainte de a bifa lista cu obiective atinse, profesorii au nevoie să fie văzuți, să fie ascultați, nu doar auziți, au nevoie să fie semnificativi, nu doar eficienți, au nevoie să se redescopere, să iasă din spatele catedrei și, pur și simplu, ”să fie”, nu doar ”să facă”!

Aceste activități destinate elevilor din liceele tehnologice și profesorilor lor este centrat pe dezvoltarea personală ca proces transormativ de maturizare continuă, care își propune valorificarea potențialului individual în cea mai bună versiune posibilă.


IMPLICĂ-TE & DONEAZĂ - www.go-ahead.ro/donează

Prin campania #CurajulNUareGEN, Asociația GO-AHEAD oferă elevilor și profesorilor  acces la dezvoltare personală într-un mediu sigur alături de consilieri școlari și psihoterapeuți.
Proiectul EDURIGHTS4GIRLS – Acces egal la educație este derulat de către Asociația GO-AHEAD, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund - România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.

#CurajulNUareGEN
#edurights4girls
#accesegallaeducatie
#asociatiagoahead
#assed
#isjneamt
#incluziune
#egalitatedegen
#haide
#Romania
#ActiveCitizensFund
#EEANorwayGrants
#activecitizens
#acfromania